Du-te la conținut

Elevi - „Colegiul Tehnic Haralamb Vasiliu”

Omite meniul
limba română
Informații elevi
Structura anului școlar
Burse școlare


BURSE  ŞCOLARE 2025-2026
În perioada 08 septembrie - 02 Octombrie 2025 se pot depune documentele în vederea obținerii de burse școlare.
  
I.BURSA DE MERIT
Bursele de merit se acordă după cum urmează:
a) pentru maximum 15% din efectivele de elevi ale fiecărei clase  liceu sau profesională dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, care au medii generale pe anul școlar anterior mai mari sau egale cu 9,00.
b) elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional mai mari sau egale cu 9,00
         Se acordă bursă de merit și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%. Calcularea numărului de beneficiari, corespunzător procentului de 15% din efectivul de elevi din fiecare clasă de liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, se face prin rotunjire la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obținut.
        Pot primi bursa de merit doar elevii promovati în iunie la toate disciplinele si media 10 la purtare în anul școlar 2024-2025.
        Bursele de merit se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unităţii de învăţământ lista cu elevii propuşi pentru bursa de merit, până pe data de 2 octombrie.     
Pentru anul școlar 2025—2026 cuantumul bursei de merit este 450 lei/luna, se acordă pe perioada cursurilor școlare.
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa de merit   pentru luna respectivă
Bursa de merit se poate cumula cu bursa socială, tehnologică și mame minore.
II.BURSA SOCIALĂ
        Bursa socială se acordă și sub condiția ca elevul beneficiar să fi promovat la toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar anterior
Se acordă pentru:
1.      Elevi proveniți din familii cu venit mediu net lunar pe mebru de familie, supus impozării, din perioada 01.09.2024 - 31.08.2025, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie
Condiții de acordare: venitul mediu net lunar să nu depășească suma de  1287,5 lei/membru de familie;
Dosarul va cuprinde:
¨      cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
¨      declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
¨      copie certificat naștere și carte de identitate ale elevului solicitant
¨      copii carte de identitate părinți
¨      copie certificate de naștere ale fraților/surorilor sub 14 ani;
¨      copie carte de identitate ale fraților/surorilor care au peste 14 ani;
¨      adeverinta elev/student pentru frați/surori cu varsta intre 18-26 ani care frecventeaza o formă de invatamant
¨      copie certificat căsătorie părinți
¨      copie sentință de divorț (unde este cazul)
¨      declarație pe propria răspundere data de ambii părinți , necăsătoriți, că  locuiesc împreună( unde este cazul)
¨      sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți(unde este cazul)
¨      decizia instanței de menținerea a stării de arest a unui părinte( unde este cazul)
¨      raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.
2. Elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
Dosarul va cuprinde:
¨      cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori
¨      copie certificat naștere și carte de identitate ale elevului solicitant
¨      copie carte de identitate părinte/tutore legal
¨      copie certificat deces părinte/părinți
¨      copie certificate de naștere ale fraților/surorilor sub 14 ani;
¨      copie carte de identitate ale fraților/surorilor care au peste 14 ani;
¨      adeverinta elev/student pentru frați/surori cu varsta intre 18-26 ani care frecventeaza o formă de invatamant
¨      hotărâre judecătorească (în cazul în care un părinte a fost decăzut din drepturi)
¨      documente care atestă instituirea unei măsuri de protecție socială (unde este cazul)
3. Elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului conform anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016.
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
Dosarul va cuprinde:
- cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori
- certificat eliberat de medicul specialist (tip A5) şi avizat de medicul de familie , respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap;
- copie certificate naștere și carte de identitate ale elevului solicitant
- copii carte de identitate părinți
  - copie certificate de naștere ale fraților/surorilor sub 14 ani;
  -copie carte de identitate ale fraților/surorilor care au peste 14 ani;
  - adeverinta elev/student pentru frați/surori cu varsta intre 18-26 ani care frecventeaza o formă de invatamant
  - copie certificat ce căsătorie
  -copie hotărîre de divorț
Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.
Pentru anul școlar 2025—2026 cuantumul bursei sociale este 300 lei/lună și se acordă și în perioada vacanțelor școlare.
Nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:
a) elevii care nu au promovat anul școlar;
b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an;
d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.
Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit, tehnologică și mame minore.
Un elev poate beneficia de o singură bursă socială chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute la mai multe litere.
 III. BURSA TEHNOLOGICĂ
Bursa tehnologică  se acordă elevilor din învățămîntul profesional  cu condiția ca elevul beneficiar să fi promovat la toate disciplinele și să fi obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar anterior, cu excepția elevilor care repetă anul școlar din motive medicale.
Bursa tehnologică se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiţionată de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unităţii de învăţământ lista cu elevii propuşi pentru bursa tehnologică, până pe data de 2 octombrie.
Pentru anul școlar 2025—2026 cuantumul bursei tehnologice este 300 lei/luna, se acordă pe perioada cursurilor școlare.
        Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa tehnologică pentru luna respectivă.
Bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de merit,bursa socială și mame minore.
IV. BURSA PENTRU MAMELE MINORE
Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ (reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor), care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.
Dosarul va cuprinde:
- cerere a părintelui/reprezentantului legal;
- certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore.
Cuantumul bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.
Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare
Elevele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.
Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse.
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
ANUNȚ IMPORTANT – SUME FORFETARE PENTRU DECONTUL TRANSPORTULUI ELEVILOR NAVETIȘTI

Pentru Septembrie și Octombrie 2025
Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu”
Dragi elevi, stimați părinți,
Vă informăm că solicitările pentru acordarea sumelor forfetare de transport destinate elevilor navetiști care nu sunt școlarizați în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu pot fi depuse pentru lunile septembrie și octombrie 2025.
Perioada de depunere: 8–9 septembrie 2025
Documente necesare:
Cererea tip (model distribuit mai jos, la Documente elevi)
2 copii după cartea de identitate a elevului
În cazul în care cartea de identitate nu conține domiciliul, este necesară copie după cartea de identitate a părintelui
Din cauza termenului scurt pentru transmiterea datelor către ISJ Iași și a numărului mare de solicitări, vă rugăm să respectați intervalul menționat pentru depunerea documentelor.
Vă mulțumim pentru colaborare!
Conducerea Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
CONTACT
Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu”
România, 707 365, oraș Podu Iloaiei,
județ Iași, Șoseaua Națională nr. 88
realizat hveduard
Înapoi la cuprins
Pictograma aplicației
„Colegiul Tehnic Haralamb Vasiliu” Instalați această aplicație pe ecranul de pornire pentru o experiență mai bună
Atingeți Buton de instalare pe iOS, apoi „Adăugați la ecranul dvs.”